Primele trei luni din 2023 au adus o scădere a numărului de tranzacții cu apartamente comparativ cu perioada similară a anului trecut, în principal pe fondul creșterii dobânzilor la creditele ipotecare, spune, la PROFIT NEWS TV, Gabriel Blăniță, Associate Director Colliers România.
Brașovul a devenit cea mai mare piață rezidențială regională din România, după regiunea București – Ilfov, devansând Timișoara și Cluj – Napoca în primul trimestru din acest an.
2022 va duce cel mai probabil la înregistrarea unor noi rezultate record pe piața rezidențială din București și împrejurimi din punct de vedere al numărului de case și apartamente vândute, cât și, posibil, din punct de vedere al numărului de locuințe finalizate.
Gabriel Blăniță, Associate Director al companiei de consultanță imobiliară Colliers România, a spus, la PROFIT NEWS TV, că majorarea dobânzilor din ultimele luni a dus la o scădere a apetitului românilor pentru achiziția de locuințe noi, trend care va continua și în perioada următoare.
Piața rezidențială continuă să-și mențină reziliența, în pofida noilor provocări, generate de inflație și de conflictul din Ucraina. Deși a scăzut puterea de cumpărare, tranzacțiile cu apartamente au crescut în primul trimestru al anului cu aproximativ 6% față de aceeași perioadă a anului anterior, de la 40.043 la 42.657, potrivit calculelor Profit.ro, pe baza datelor colectate de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Pulsul imobiliar continuă să bată cu putere în perimetrul investițiilor rezidențiale destinate exclusiv exploatării turistice. Stațiunea Olimp se aproape de faima de odinioară, când era chiar mai bine cotată decât Mamaia.
Capitala se îndreaptă către saturație. Terenurile mari și bune, cu facilități în jur, precum metroul, sunt din ce în ce mai greu de găsit. Daniel Tudor, fondatorul agenției imobiliare The Concept, a explicat, la PROFIT NEWS TV, lipsa terenurilor din Capitală.
Piața rezidențială din România a înregistrat în 2021 cele mai bune rezultate din ultimele decenii, cu niveluri record de unități rezidențiale vândute și de livrări de locuințe la nivel național.
Peste 4.500 de apartamente se află în acest moment în construcție în stațiunea Mamaia, din care peste 3.000 sunt programate pentru livrare în 2021.
În contextul ciclicității firești a pieței imobiliare, trendul ascendent pe care se înscrie rezidențialul autohton începând din 2014 alimentează speculațiile cu privire la iminența unei crize similare celei din 2008.
Suplimentarea fondurilor din programul “Prima Casa” fac din toamna lui 2016 un nou sezon de achiziții imobiliare, majoritatea dezvoltatorilor imobiliari intervievați de tIMon, aceștia anunțând o stagnare a prețurilor. Cu toate acestea, deși avea potențial, piața rezidențială nu va reuși să atingă vârful ultimilor 8 ani.
Compania de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate, specializată pe segmentul imobiliar premium, a intermediat în primul trimestru al acestui an tranzacții cu o valoare cumulată de peste 3,5 milioane de euro, în cadrul unor proiecte imobiliare rezidențiale aflate în construcție (off plan).
Peste 14.000 de locuințe aflate în construcție în București au termen de finalizare a lucrărilor în 2016, în creștere cu peste 25% față de anul anterior. Aceasta reprezintă o cifră record pentru piața rezidențială modernă din România, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară Coldwell Banker Affiliates of Romania.
Dacă în perioada 2014-2015 au fost finalizate circa 200 de apartamente noi în zone rezidențiale premium din București, pentru 2016-2017 se așteaptă ca aproximativ 550 de unități să fie livrate în partea de nord a orașului, reprezentând o creștere de 175%, arată un studiu al companiei de consultanță DTZ Echinox.
În pofida crizei imobiliare care a zguduit piețele globale în 2007-2008, investițiile din sector sunt considerate în continuare printre cele mai bune plasamente pe termen lung, iar avansul prețurilor înregistrat în ultimul an pe principalele piețe rezidențiale ale lumii reflectă atât o cerere ridicată pentru locuințe, cât și creșterea puterii de cumpărare.